BREAKING NEWS. Acțiunile Google, suspendate de pe Bursă după ce au picat cu aproape 10%

Publicat: 18/10/2012, 21:10
Actualizat: 29/09/2018, 11:34

Google a raportat joi un profit de 2,18 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, în scădere de la 2,73 miliarde de dolari în aceeași perioadă a anului trecut, iar rezultatul sub așteptările analiștilor a dus la suspendarea acțiunilor companiei la bursa Nasdaq, după un declin de 9%, transmite MarketWatch.

Operatorul celui mai accesat motor de căutare la nivel mondial a publicat din greșeală mai devreme cu câteva ore rezultatele financiare pe trimestrul al treilea, pe site-ul Comisiei americane pentru bursă și valori mobiliare, anunțul incluzând la sfârșit propoziția „așteptăm declarațiile lui Larry” (Larry Page, cofondator al Google n.r.).

Google a luat astfel prin surprindere piața, anunțul fiind așteptat după închiderea tranzacțiilor. Eroarea a devenit rapid subiect pe Twitter, printre comentarii fiind și observația că Google ar putea simți lipsa Marissei Mayer, care a plecat din companie în urmă cu câteva luni pentru a conduce Yahoo.

Veniturile au urcat de la 7,51 miliarde de dolari la 11,33 miliarde de dolari, în timp ce analiștii anticipau 11,39 miliarde de dolari.

Profitul pe acțiune, de 6,53 dolari, este sub așteptările analiștilor, de 10,63 dolari.

VIDEO INCREDIBIL! Un miliardar din Qatar îi dă unei ROMÂNCE pe stradă 1 MILION DE EURO!

EXCLUSIV. Cât costă un loc la masa PPE. Ce le-a ieșit PDL-iștilor din poza cu mai-marii UE

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...